Mahmureala de decembre

Mna, am fost. Si mi-am scris eu aseara, cand eram in buda aia lunga din club, mi-am scris pe telefon, intr-un draft, ca cica: “Mi-a placut in cluc.” Pilaf. Pilaf spart, nu boabe de orez intregi, gen. Cum adica “mi-a placut”? Imi placea, rectific, deci. Si ce-i aia “cluc”, bah! Nici pe tastatura nu mai dibuiesc sa scriu, ăh?! Nu. Asa. Si ziceam ca a fost bine. Se putea si mai bine, dar luand in calcul varsta-mi, a fost cat se putea de bine. Si-am vomitat pe mine, dar doar un pic, pentru ca m-am gandit eu sa nu vomit pe cei si cele din juru-mi. Dar n-am vomitat chiar pe mine-pe mine, p-un pic de crac si intre un taburete d-ala de sezi cu curu’ pe el si o masuta d-aia pe care cica tii paharul. Eu il sparsesem p-al meu; nu chiar eu-eu, altcineva de fapt, dar eu l-am atins si s-a zdrobit de podea. Dar nu-l atingeam daca nu era altcineva care sa ma faca sa-l ating. Adica il atingeam, dar doar ca sa-l beau, nu sa-l sparg. Asa, si ziceam ca pe masuta se tin paharele, dar in lipsa, eu mi-am tinut un picior. Ala pe care am vomitat un pic. Scarbos, da. Da’ asa e cand se lasa cu rau in tine – rau in mine in cazu’ asta; ca-i prea cald, ca-s prea multi de-ti respira aerul – toti gabori in civil, desigur -, ca sa te pisi pe ele de cluburi pentru ca n-au aerisire atunci cand tu ai nevoie de ea. Ar putea in loc sa-mi lege o hartie de mana, sa-mi dea o coala A4 din care sa-mi fac evantai si sa ma ventilez gen. Ca sa nu-mi mai fie rau gen. Nu? Da. Bine, exagerez acum, nu de la bautura mi-a fost rau. De la aia mi-a fost bine. Combinatiile ma ucid, dar ma ucid lent si placut. Prefer asta decat o crima comisa de un cancer lent.

Si-i zi cu mahmureala asta si-i decembrie.

La mulţan lu’ cui i-a fost ziua ieri. De fapt ii este ziua azi. Si d-aia am sarbatorit crunt, pe mine si pe jos, intre taburete si masuta.

Si ma mananca teribil in urechea stanga. Bai, e curata, da’ cre’ca-i cineva inauntru. Nu se stie niciodata cu ce te poti alege dupa o seara in club: o lipeala, o vanataie, un dinte spart… o mancarime in ureche. [...] Ce ma?!

Vad ca-i cvasi serios ce-am scris eu mai jos. Cvasi doar

Deseara ma voi aciua printr-un club de Capitala. E zi de sarbataore, sarbatorire mai exact, altfel n-as fi cautat nimic p-acolo. Anul asta – primul dintr-un sir lung, cred eu cu tarie – am evitat ingrozitor dar cu succes cluburile.  De cand era sa oarecum omor pe cineva cu tigara aprinsa, am mai calcat o singura data intr-un club cu alt scop decat ala de-a asculta una buncata concert [s-atunci, la doar 10 minute de cand pasisem in dansu', am reiesit un pic la aer; picul s-a transformat intr-o ora in poarta clubului cu un ins ce, dupa ce ca m-a recunoscut, a mai si purtat un dialog la care eu nu participam, deci un monolog; pana cand cineva, CI-NE-VA, s-a indurat sa iasa sa vaza daca m-am proptit in vreun bar de peste drum ori "ce?!"; si m-a luat pentru inca alte 5 minute inapoi in club, dar cum mie tot nu-mi placea acolo - si nici celor cu care ma aflam [si inca ma mai aflu] in relatii de prietenie – ne-am mutat in barul de peste drum; cam asa s=a intamplat, cu infloririle de rigoare cu tot] . Adica ala de a bea si a rupe in paispe “ringu’ de dans” – ori pseudo-cazand ori pseudo-dansand, dupa caz. Mna, bun, s-a prins toata lumea ca, de fapt, mi-e imposibil sa pseudo-cad ori sa pseudo-dansez, da? Doar beau! Betivanii sunt cei mai atenti si mai grijulii oameni evah. Aia de nu sunt, nu-s betivi, sunt numa’ niste fakeri care fac paguba la bautura.

Asa. Cum relatam – pana sa ma intrerup cu catralioane de divagatii – o s-o ard tinereste deseara, denoapte, dedisdedimineata. Si in caz ca nu s-a prins careva pana acum ca nu-mi cade bine al stomac vanzoleala prin club in alt scop decat ala de a asculta o placuta cantare, ei bine sa anunt exact: nu-mi cade bine al stomac vanzoleala prin club in alt scop decat ala de a asculta o placuta cantare. Si nu ma plang ca “ah ce nu vreau si la naiba tre’ sa merg”. Eu numa’ ma confuzez mai adanc printre randurile astea. Corect, nu vreau club, insa incorect, nu tre’ sa merg. Vreau sa merg. Iar eu aici, de fapt, ma ingrozesc de dezinteresul asta total fata de ceva ce acu’ un an era ca taiatul unghiilor – necesar si des – pentru ca dezinteresul asta e in stransa tovarasie cu varsta. Si n-am eu cu varsta mea o problema, am o problema cu cei din jur care-si constientizeaza varsta – orice ar insemna “constinetizeaza” asta. Si-s cu indignarea in gat pentru ca realizez ca eu chiar consum din timpul meu de lenevit pentru a ma gandi ca … mmm … ca asa, ca ar fi cazul sa ma iau in serios.

S-am plecat de la ca eu o sa merg in club, nu? Mnah, fie. S-am divagat pe-o s[e]a, si v-am spus poveste-asa.

Istoria se repeta involuntar

N-am o problema anume cu locurile aflate la distante considerabile de mine. Am o problema cu locurile in sine. Adica n-am o problema cu distanta oricat detesta lenea din mine, in mod constant, distantele. Azi e iar zi de salar’. Locul de unde imi iau luna de luna singurul lucru care ma motiveaza sa fac ceea ce fac pentru a-l primi – adica banii – nu-i departe, da’ nu ma tenteaza nici d-al dracu’ sa-l vizitez. Daca as putea lunar sa ma dau de 3 ori cu capul de clanta si sa primesc banii fara sa ma mai deplasez pana acolo, as face-o. Si azi am decis sa nu mai las sa treaca inca trei saptamani – ca data trecuta – pana sa ma-ndur de mine si sa purced inspre acolo. Dar uite ca nu ma duc. Nu cred ca vrea cineva sa intru in detalii cum ca ce-am mancat si cum m-am tintuit pe buda, ca deh, nu se face, e scarbos sa povestesc, lipsit de maniere, nici macar pe mine nu ma intereseaza de ce se intampla acolo unde soarele nu ajunge niciodata.

S-am pus poze noi cu Bruno.

Basescu a dat dracu’ flota si jeleurile!

Vedea-te-as manusi ba, Base – am pierdut 99 de jeleuri! Asa ca acu’ tre sa ma apuc sa desfac fasia aia de .. lapte tare [?] dintr-o carca de Kinder Penguin gen ca sa-mi onorez pariul. Si pentru ca vantul sufla rece, turcii ma-nconjor, m-am destins putin prin Bellu azi. Fara aparat foto, numa’ cu telefonul, pentru ca promenada ne-a luat pe nepregatite, cu mainile infipte doar in buzunar – vezi vantu’ de sufla rece de mai devreme. Si pentru ca-i zi de doliu – au murat 99 de jeleuri – m-am veselit in spiritu-i, dar n-am sa pun toate 6 pozele trase-n telefon, ci numa’ una:

Cacand n-am cuvinte, pun poze

Din ciclul Engrish: Me taste the Ada Milea!

Ba am fost de mai mult de 5 ori, da’ vreau eu sa zic ca de 5

Maine e 1 decembrie si asta inseamna ca mai e un pic si tre’ sa ma apuc sa incropesc cadouri de Moj Craciun. Ah, cat complicat, cat complicat! Dar sa mai zabovesc ceva ore – doua – in fericirea post-incropeli. Asa. Aseara in camin n-am putut face altceva – pe langa altceva – decat sa ma uit la Sinteza zilei. Fascinant. Cred ca niciodata nu m-am mai enervat de propriul ras. Nu ca nu mi-ar fi placut rasul, dar ma indignau teribil chestiile la care ma hlizeam. Asa ca, repet, ma CAC pe Basescu si cam atat.

In alta ordine de idei, decembrie vine cu culturalizari: concerte, baute, carti noi, chestii de te bucuri cand dai banu’ nu cacucadourile, gen. Glumesc, coae, glumesc, imi place sa cumpar cadouri. Chiar mai mult decat sa la primesc din motive lesne de inteles: cand le fac macar cumpar ceva ce-mi place. MIE imi place! Da’ asta nu impiedica pe nimeni sa ma cadoriceasca cu diverse pentru ca eu o sa ma bucur, la fel cum se bucura Bruno la zgarciuri, chiar daca nu recunosc asta. Asa, bun, acum ca am stabilit ca este inca necesar sa-mi faceti cadouri de Craciun si sper din tot sufletul meu mare – ce, coae, te asteptai sa zic “mic”?! unde dracu’ sa incapa atata ura si indignare intr-o cacareaza de suflet?! e MARE, ba! – ca dupa ce veti citi apropoul asta subtil de post sa ma bombardati cu esemesuri cum ca nu e nevoie sa va cadoricesc la randu-mi – nu sunati, nu raspund, se cunoaste procedura.

In alta ordine de locatii, tot ieri, m-am promenat – de la “promenada”; daca o sa-l folosim tot mai multi, sigur o sa-l bage in dex langa “pameprs” – prin Herastrau. Foarte frumos, zic. Pe langa foarte frumos, exista niste “dar” pe care o sa-l exprim in continuare, “dar” care nu prea are el treaba doar ca ajuta ca ce scriu mai departe sa fie in contrast cu foarte frumosul de a fost ieri. De fapt e  paradox gen. Sa incep. Incep! DAR Am inceput. De peste 20 de ani locu’ ala e un mister pentru mine. Total mister. Cre’ca am fost de 5 ori in el in toata viata mea, parc-ar fi alt sat, alt oras, alt judet, alta planeta. Alt parc este, asta-i sigur. Am o senzatie de inceput de facut bube numai la ideea de a merge in el. E asa.. mare-mare, parca n-o sa se mai termine niciodata. Mereu ma surprinde cand ies intr-un final din el. Si desigur, mereu ies pe partea aia pe care n-am treaba, gen. Dificil, coae, dificil cu promenatul asta prin Herastrau. Am sesizat ca lumea nu se sfieste sa-l viziteze, fiind plin de fel si fel de insi si inse. N-or sta ca mine la dunga de Bucuresti, unde bate porumbu’-n ferestre. Ori or sta dar nu le pasa. Mie-mi pasa si mi-e lene sa ma deplasez atat. De fapt.. nu deplasatul e problema mea principala cu parcul ala. Cred. Da, nu aia e. Nu mi se pare mie sexy deloc sa petrec vreme pe acolo. Cu toate ca ieri mi-a placut si si in celelalte 4 dati de am mai fost mi-a placut, dar pana sa ajung acolo am asa o repulsie: Herastrau – not that sexy – pas. Acum ma macina ca nu-mi dau seama care-i problema mea de fapt si ma tot debusolez pe rand ce trece. Ia, gata!

p.s.: chiar se bucura Bruno la zgarciuri. Nespus. Cel mai mult dupa mine. Nu dupa mine la zgarciuri, dupa bucurat la mine. Adica ordinea e: Bruno se bucura la mine, Bruno se bucura la zgarciuri, Bruno se bucura la ce-o mai fi. Mie nu-mi plac zgarciurile.

Politica de CACAT, alegeri de CACAT, optiuni de CACAT, sistem de CACAT si un CACAT de Basescu

pentrucapot: banc doo puncte:
pentrucapot: O babuta la cabina de vot, sta 15 minute, toata lumea o asteapta.
Iese baba si intreaba: Maica, f…tu-va-n gura se scrie legat sau despartit?

Bah, ce CACAT cu alegerile! Ce zi frumoasa, ce lume multa [e intentionat, sharap!], ce cozi interminabile la sectiile de votare, ce CACAT la final. Asa. In plus de CACATul de la final vine si CACATul de la cozile interminabile – la care am stat si eu, doua la numar, la ambele degeaba, ore intregi; nu pentru mine, dar nu asta conteaza, faptul ca eu am putut vota nu-mi atenueaza indignarea; asa ca nu vorbesc din ce am auzit ori vazut pe la televizor, vorbesc in cunostinta de cauza – unde enspe mii de tineri [a se citi aici "majoritate de liberali"] n-au mai putut vota. Bine ca au votat autocarele pline cu tarani jegosi – la modul propriu aka murdari – de au venit ei, asa, din senin, sa viziteze Bucurestiul. Fix ieri. O data dau si eu 3 bani pe ideea aia cu dreptul cetateanului intr-o tara democrata, membra UE, d-astea-d-astea, si se duce totu’ pe pula. Niste labe triste cu totii. Voi vota si in curu’ doi unde trebuie sa aleg intre doua chestii in care nu cred, pe care nu le vreau and so on. Dar pentru ca dinainte de alegeri am pornit de la ideea – lasand deoparte preferintele politice generale, pentru ca reduse la Romania sunt tot un cacat, unul mai mic paote, dar tot un cacat; da, PNL-ul e un cacat la noi, liberalismul in general nu – ca eu merg la vot ca sa nu votez cu Basescu, voi face asta pana la capat. Voi vota pe pampalaul de Geoana cu tot cu CACATul ala de PSD in spatele-i pentru ca niciodata nu mi-a putit mai tare un CACAT cum a putit timp de 5 ani CACATul de PDL – L ala din coada e o poanta de CACAT – cu Basescu lui cu tot.

Si uite ca Paint-ul nu-i de cacat.

Merg la vot ca sa nu votez cu Basescu

Eu nu prea mai tin minte ce s-a intamplat in ultima vreme, da’ tin minte ce are sa se intample. Alegerile maine gen si plecare de rev gen. Gen. Eu o sa votez – si nu-i nici un secret – cu oricine numa’ cu Basescu nu. Acum imi voi face de cap alegand intre – nu, nu Remus Cernea, sa devenim seriosi nitel – Antonescu – imi place mie ce rezonanta are numele asta printre altele – si ma gandeam eu, tot asa, superficial, cum ca Oprescu. Nu de alta, dar e singurul care a facut ceva la viata lui, insa asta prin prisma meseriei de baza. Acum ca intentiile mele politice sunt cunoscute de toata lumea, sa purcedem la plecarea de rev. Va fi in decembrie, dăh. Asa, iar ca final, voi prezenta aroganta mea fata de criza: de pe 10 tot trebuia sa merg sa-mi iau salariul, insa de lene – de lenea de a ajunge pana acolo, pentru ca lenea de iesit din casa nu exista, eu iesind din casa, dar neajungand pana acolo, acolo unde sunt banii mei – nu l-am luat nici pana azi. Si n-o sa-l iau nici maine. Probabil ca luni, dar asta-i un lucru destul de incert, adica nu la fel de cert ca faptul ca voi vota si ca voi pleca de rev. Da’ da, cre’ca ma voi deplasa luni, pentru ca, aseara in bucatarie, am realizat ca mai e putin si vine urmatorul salariu si n-as vrea sa risc sa mi-l dea tot p-ala de cu o luna in urma.

Eu, de fapt, d-asta merg la vot:

Afij facut [de] pentru ca poate pentru niste unii. De fapt pentru niste unu’.

Căcaţi-vă Fără Ruşine

CFR is like a box of ciocolate stricate. Dupa ce am mers pe peronu’ Gaurii de Nord pana la Ploiesti si asta numa’ ca sa ma urc in vagonul de aveam eu bilet in el, m-am dat jos in camp cu mari sanse de a rata si campul ala. Jegos, puturos, calduros. Nu campu’, trenul. Campu’ nu era calduros. Calduros as in infect de calduros, n-aveai pe unde sa respiri de atata caldura. Si-am mers asa, gura-casca pe geam, pana am aflat cum ca trebuie sa cobor. Uuu-ciu-ciu-ciu, ar trebui sa vina gara, uuu-ciu-ciu-ciu, pfff-stop. Asa ca ne straduim sa deschidem cu chiu, cu vai, cu picioare, cu morti si cu raniti usa. S-a deschis intr-un final si batea un vanticel de pustiu din toate partile. Bezna si pustiu. Si vanticel.

- Minunat. Suntem in camp, n-am ajuns.

- Da’ ala din vagonul de dincolo de ce a coborat?

Intrebare capcana pentru tanti din vecinatatea apropiata: Aici e acolo?! Raspuns: Da. Intrebare retorica: DA?!?! Dam navala inapoi la usa pe care cu chiu, cu vai, cu picioare, cu morti si cu raniti am deschis-o mai inainte, dar pe care mai apoi am inchis-o inapoi si… s-a blocat. Sau stricat. Sau gatii ei de usa proasta, cert e ca nu se mai deschidea. Incercarea de a trece in celalalt vagon – unde era usa desteapta si larg deschisa si pe care ma puteam pravali in pustiu – a fost abandonata din motive de alta usa proasta stricata la mijloc, aia dintre vagoane adica. Cu o ultima speranta ca o sa cobor in bezna aia de care ma separau numai usile proaste si stricate, s-a reusit deschiderea usii ce nu dadea in peronul aflat acolo unde se termina gara si incepea pustiul in care ma aflam eu, ci dadea in pustiul unde era doar pustiul. Si poc-jos din tren, hop-top peste sine – incercand in acelasi timp sa nu ma cac pe mine de frica, desigur – si hop-zbang-buf de un pseudo-peron luminat de un bec chior. M-am adunat si cocotat pe pseudo-peronul luminat de un bec chior, m-am uitat in urma sa vad si eu pe unde dracu’ am mers, m-am mai infricosat o data de marele CFR si-am luat-o la pas gandindu-ma ca o sa ajung eu si-n gara aia candva, oriunde ar fi ea. Pe drum am sesizat cum ca chestia pe care ma urcasem era chiar un peron, dar unul in constructie, de aici si denivelarile de care m-am impiedicat si care au ajutat la dezechilibrarea si pocnirea mea usoara de pseudo-peronul luminat de un bec chior. In capatul peronului exista un podet intr-un sant. Nu peste sant, in el. L-am coborat, l-am escaladat si VICTORIEEEE!!! am ajuns pe partea cealalta, loc in care ar fi trebuit acum sa zaresc gara, peronul real, d-astea. Eh, am mai mers ceva pana sa vad niste ruine si sa ma impiedic iar de peronul – ala adevaratu’ de data asta – luminat de alt bec chior. Si cam asta a fost cu trenu’.

Acum sa va explic cum m-am trezit in miez de seara spre noapte cu o puzderie de oameni aliniati in sir indian si lipiti de zidul pe care-i si usa apartamentului in care stau eu atunci cand stau in el? Pai m-am trezit in miez de seara spre noapte cu o puzderie de oameni aliniati in sir indian si lipiti de zidul pe care-i si usa apartamentului in care stau eu atunci cand stau in el si i-am inghesuit in sufragerie si apoi a doua zi am luat cacatul ala de tren despre care tocmai am povestit.

Imi doream si eu. Ah, cat imi doream!

Si-mi temrin cafeaua asa ca e timpul sa mai screm aici indignari despre Bucurestiul asta pe care-l feresc de ochii-mi cat pot, dar, cacat, nu prea-mi iese, doar in el tot traiesc. Dar, sa introducem o introducere nefrustranta, o expunere explicita a unei noi expresii ce se va tot elibera din corzile-mi vocale: “imi doream”. O resemnare directa, cu alte cuvinte. Asadar: cum ma duceam eu aseara spre gara, in 116, in spate scaunului pe care-mi sedea curu’, un baietel pana-n 5 ani – imi dau eu cu presupusul – nara urmatoarele lu’ mama lui: “Stii ce-mi doream eu? Eu imi doream ceva ce nu egzixta nicaieri in toata lumea asta, asta imi doream eu. Eu imi doream sa am 1000 de copii. Iti dai seama cat inseamna 1000 de copii?!  Si eu cu 1000 de copii sa ma joc in tot orasul asta. Si sa fie masinute d-astea, de jucarie, pentru copii si sa mergem cu ele pe strada, si metrou de jucarie condus de copii, si tramvai, uite tramvaiul, si oamenii mari sa mearga pe trotuare si noi sa ne jucam asa in tot orasul asta. Asta imi doream eu, dar nu exigzta. Asta imi doream.” Deci, da, deci, a fost intr-un mare fel ce am auzit din gura pruncului. “Asta isi dorea”. Demential, resemnat, demential.

Acum sa zic si eu ce-mi doream. Ceva ce nu exista in tot orasul asta, dar in lumea asta exista, insa eu tot imi doream, adica nu-mi mai pot dori, pentru ca-i degeaba, n-o sa se indeplineasca dorinta. Mai repede se indeplineste celalalt vis spulberat, ala cu 1000 de copii. Asa. Eu imi doream sa nu existe căcaţi incaltati care put a boscheti si a nesimtire si care cer sa fie batuti crunt la fiecare 5 minute pentru ca exista intr-un mod total respingator. Cand am coborat din metrou aseara la Gaura de Nord, lumea deja se urcase. Si nu pentru ca-mi amintisem in ultima clipa ca tre’ sa parasesc transportul cu pricina, ci pentru ca se pare ca tocmai poposise in gara un tren cu neaveniti, neaveniti ce au poposit pe peronul metroului. Eu si inca o proasta, singurele doua de voiam sa iesim din vagon pe la usa aia – nu ca celelalte usi n-ar fi patit la fel – a trebuit sa asteptam sa dea navala căcaţii aia destepti de ziceam mai inainte de ei. [Refuz total sa asociez oamenii imbecili cu animele; gen vite incaltate, porci infecti etc.] Apoi CFR-ul suge ţâţă de sumo-ist [sa zic ca suge pula e prea obscen si e totusi un act natural, asa ţâţă de sumo-ist chiar pare o jignire gretoasa, ceva ce n-ai dori sa se intample in mod natural]. Trenuri infecte – a se citi orice, de la neingrijite la puturoase -, preturi de prost-gust, iar incununarea vine in intarzieri. Aia de aseara a fost o ora. Nu stiu ce-i mai rau: sa astepti o ora intr-un tren de genul asta ori sa astepti o ora intr-o gara ceva mai rau ca trenul – da, exista. Apoi, nici cu RATB-ul nu ma mandresc. Ori METROREX-ul. Niste batjocuri toate. Put, intarzie, doldora de căcaţi d-aia.  Si cica sa platesti serviciile astea… Iar METROREX-ul a bagat dupa ani si ani – Aleluia! – ceva metrouri noi cu geamuri de se deschid. Probabil e doar unu’, ala de l-am nimerit si eu. Final.