Imi doream si eu. Ah, cat imi doream!

Si-mi temrin cafeaua asa ca e timpul sa mai screm aici indignari despre Bucurestiul asta pe care-l feresc de ochii-mi cat pot, dar, cacat, nu prea-mi iese, doar in el tot traiesc. Dar, sa introducem o introducere nefrustranta, o expunere explicita a unei noi expresii ce se va tot elibera din corzile-mi vocale: “imi doream”. O resemnare directa, cu alte cuvinte. Asadar: cum ma duceam eu aseara spre gara, in 116, in spate scaunului pe care-mi sedea curu’, un baietel pana-n 5 ani – imi dau eu cu presupusul – nara urmatoarele lu’ mama lui: “Stii ce-mi doream eu? Eu imi doream ceva ce nu egzixta nicaieri in toata lumea asta, asta imi doream eu. Eu imi doream sa am 1000 de copii. Iti dai seama cat inseamna 1000 de copii?!  Si eu cu 1000 de copii sa ma joc in tot orasul asta. Si sa fie masinute d-astea, de jucarie, pentru copii si sa mergem cu ele pe strada, si metrou de jucarie condus de copii, si tramvai, uite tramvaiul, si oamenii mari sa mearga pe trotuare si noi sa ne jucam asa in tot orasul asta. Asta imi doream eu, dar nu exigzta. Asta imi doream.” Deci, da, deci, a fost intr-un mare fel ce am auzit din gura pruncului. “Asta isi dorea”. Demential, resemnat, demential.

Acum sa zic si eu ce-mi doream. Ceva ce nu exista in tot orasul asta, dar in lumea asta exista, insa eu tot imi doream, adica nu-mi mai pot dori, pentru ca-i degeaba, n-o sa se indeplineasca dorinta. Mai repede se indeplineste celalalt vis spulberat, ala cu 1000 de copii. Asa. Eu imi doream sa nu existe căcaţi incaltati care put a boscheti si a nesimtire si care cer sa fie batuti crunt la fiecare 5 minute pentru ca exista intr-un mod total respingator. Cand am coborat din metrou aseara la Gaura de Nord, lumea deja se urcase. Si nu pentru ca-mi amintisem in ultima clipa ca tre’ sa parasesc transportul cu pricina, ci pentru ca se pare ca tocmai poposise in gara un tren cu neaveniti, neaveniti ce au poposit pe peronul metroului. Eu si inca o proasta, singurele doua de voiam sa iesim din vagon pe la usa aia – nu ca celelalte usi n-ar fi patit la fel – a trebuit sa asteptam sa dea navala căcaţii aia destepti de ziceam mai inainte de ei. [Refuz total sa asociez oamenii imbecili cu animele; gen vite incaltate, porci infecti etc.] Apoi CFR-ul suge ţâţă de sumo-ist [sa zic ca suge pula e prea obscen si e totusi un act natural, asa ţâţă de sumo-ist chiar pare o jignire gretoasa, ceva ce n-ai dori sa se intample in mod natural]. Trenuri infecte – a se citi orice, de la neingrijite la puturoase -, preturi de prost-gust, iar incununarea vine in intarzieri. Aia de aseara a fost o ora. Nu stiu ce-i mai rau: sa astepti o ora intr-un tren de genul asta ori sa astepti o ora intr-o gara ceva mai rau ca trenul – da, exista. Apoi, nici cu RATB-ul nu ma mandresc. Ori METROREX-ul. Niste batjocuri toate. Put, intarzie, doldora de căcaţi d-aia.  Si cica sa platesti serviciile astea… Iar METROREX-ul a bagat dupa ani si ani – Aleluia! – ceva metrouri noi cu geamuri de se deschid. Probabil e doar unu’, ala de l-am nimerit si eu. Final.

Bun poate fi si ieftin, dar ieftin nu-i neaparat si bun

Imi place stilul asta de petrecut ziua de sambata seara “in vizita” [a se ctiti totusi "printre prieteni"], iar duminica sa se inchieie cu o masa geniala si un film gustos.

Mi-am cumparat de la chicişop un instrument muzical – zicea pe el – in care suflii incercand sa zici “tu-tu-tu” – tot pe el zicea. Functioneaza si-i simpatic. Si ieftin ca doar e de la chicişop. Bine, exagerez cu chicişop asta, era de fapt un magazin cu chestii multe si ieftine. Iar pe langa instrumentul muzical din Peru, pensule cu par de porc, de capra si de cal, desfacator de vin – pentru ca sambata am luat vin, dar n-a vrut sa se desfaca de perete asa ca am zis ca sa luam dracu’ un desfacator – si alte porcarele, am luat si doo cani; ca doar n-aveam cum sa nu le luam din moment ce aratau asa:

Partea cea mai misto [din ciclul www.engrish.com ] e ca am aflat de pe cana ca Ladybird este: asa s-asa s-asa si cutty. Dar cine sta sa citeasca ce scrie mic pe cana, buburuza conteaza!

Desfacatorul s-a desfacut singur, adica a sarit ceva din el, adica s-a stricat porcaria. Folosim patentul ca sa tinem de chestia aia de se insurubeaza in dop. Deci, tre’ sa cumparam in continuare desfacator de sticle de vin. Sau sa nu mai bem vin. Yeah, right…

Căcum a fost căcând am făcut must

Ziceam: Weekendul asta, intre dureri de genunchi [reumatismu', el ca boala, a evoluat; ataca si in tinerete], dureri de parte dorsala [de la saua bicicletei, coae! geesh...], dureri de gat, vagi dureri de cap, tusit din 15 in 15 minute, AM FACUT MUST! Si a iesit demential, doar e must. Da, am zis “demential”, da.

Plan A:

Rezultat:

Plan B:

Rezultat:

Bonus:

Bonus reloaded:

Pam-pam:

Buruiana vodka-cola si chips cu piscot

Aseara, dupa Anim’est am mers pâş-pâş spre casa. Spre o casa. Si pe drum am luat beutura si femei pentru toti baietii mei. Ma prostesc, am luat doar bautura; femei aveam.  Mnah, bun, ideea este ca ala mic de sub patura de respira greu eram eu. Eu inainte sa fiu ala mic de doarme pe colacul de WC si respira greu. Dupa ce mi-am dat seama ca nu-i interesant – comod era – sa dorm cu capu’-n WC, am dat curs si vomitarii. Apoi m-am facut covrig sub alta patura, apoi m-am aruncat in ploaie si am ajuns acasa unde am dormit 4 ore. Iar acum ma plang continuu ca mi-e rau. Nu prea stiu exact unde mi-e rau, dar stiu ca mi-e rau. Si uite cum iar nu mai beau. Zic eu. De fapt nu mai amestec buruiana cu alcoolul ca-i imputita rau situatia.

A, a fost tare simpatic “Printesa Mononoke”. Simpatic tare si inocent rau.

Click AICI pentru Anim’est si d-astea, adica doar Anim’est. Eh, nu chiar.

Incepe Anim’estu’, oh boy, oh joy.

Film-cult inspirat din folclorul japonez, ‘Prinţesa Mononoke’ este povestea animată a războiului dintre civilizaţia invadatoare si zeităţile-animale ale pădurii, o luptă care ameninţă să distrugă echilibrul forţelor naturii.

Sau, mai exact, Miyazaki, coae.

[Aici era poza cu programul incropit, da' am scos-o pentru ca oricum era un chenar alb, poza disparand singura, habarn-amcum, cumva asta-i sigur; oricum, a facut bine ca s-a scos, era inutila, planul nepupandu-se cu realitatea ulterioara.]

va continua..

“Princess Mononoke” [a lu' "Miyazaki, coae"] a fost prima animatie de am vazut-o, prima-prima, in prima zi de fest. Mnah, bun, frumoasa productia, asa, de basm cu monstrii si fara printese. Acum, lasand animatiile, ca despre ele puteti gandi si singuri, sa va explic despre scaune. Alea de la Elvira Popescu. Nu stiu voi, dar eu n-am loc in ele. Nu din motive de gabarit, nu, nu-i cazul. Totusi!! Din motive ca sunt mici – te afunzi in ele, ceea ce-i zen, dar sunt mici. Mici, mici… cum sa va zic eu.. asa, au spatarul mic. Si sunt ingramadite randurile unele in altele, iar eu am nevoie de spatiu pentru picioare. Si e enervant ca 2 ore sa stai afundat intr-un scaun mic cu genunchii la gura. Schimbati scaunele!! Apoi am vazut basmul ala rusesc, in ruseste, facut de rusi, mirobolant si fascinant, basm pentru care m-am trezit in toiul diminetii intr-o zi de duminica. Incepea la 12:30, deci, toiul diminetii, cum va naram. Acum, pe toate alea 3 clase de copii retardati, cocalari infecti si piSde proaste si ca un cur spoite, toti nu mai mari de clasa a 8-a, le-as impusca. Nu. Pe toti i-as lega si i-as da la crocodili. Nu. I-as lega, le-as pune ciulini pe gene si i-as da la crocodili. Parca eram in pauza de la scoala, aia de 5 minute dintre ore, doar ca era lumina stinsa, iar pauza a durat vreo ora si. Ah, iar taticul ala de-i citea copilului atat de tare incat facea concurenta cu sunetul Dolby – Stereo al cinematografului. p-ala cu leuca in ochelari l-as fi pocnit. Cu leuca. Ar mai fi de zis ca toti aia de au facut animatiile inainte de `89, animatiile alea interzise in perioada comunista, erau niste drogati cu totii. Si nu pentru mesajele subliminale anti-ceausiste, anti-comuniste, au fost interzise, ci pentru ca erau niste drogati, d-aia!! Mozaicele s-au prezentat simpatic, dar sa faci proiectii in aer liber la gradina Carturesti, e curata debilitate mentala. Seara! Toamna! In frig!! “Queer-Duck”-ul l-am vazut acasa, doar l-am gasit pe torrent, si m-am ha-ha-it pana n-am mai putut. Comic. Comic tare. Am mai vazut ceva? Hmm.. Nu-mi amintesc acum, irelevant, ideea e ca nu-i indicat sa te-mbolnavesti cu muci la nas in momentele in care-ti cumperi abonament si vrei sa nu ramai cu banii dati degeaba. Noroc ca lenea-i mai mare ca vrerea aia de va ziceam in fraza anterioara.

Weekendul asta, intre dureri de genunchi [reumatismu', el ca boala, a evoluat; ataca si in tinerete], dureri de parte dorsala [de la saua bicicletei, coae! geesh...], dureri de gat, vagi dureri de cap, tusit din 15 in 15 minute, AM FACUT MUST! Si a iesit demential, doar e must. Da, am zis “demential”, da. Si gata, ma duc sa-mi sterg mucii, sa-mi iau pastilele, sa-mi beau ceaiul, sa-mi blestem soarta – asta ca o incununare a exagerarilor atunci cand boala loveste. Toamna-iarna asta imi doresc sa nu bat recordul racelilor de anul trecut: 11.

Scurt pe doi – orice ar insemna asta

Acum, dupa ce m-am imbaiat, mi-am mancat cerealele, imi fumez tigara, dârdâi de frig, Iloniţa a terminat de hranit pentru a doua oara felinele. Asadar, multumesc Iloniţa, esti o scumpiţă.

Bun. Diseara, concert ska in Fabrica, eo ma duc, apoi revin si probabil c-o sa relatez chestii-trestii. Sau probabil ca nu. E eftina intrarea, numa’ 12 lei, e draguta muzica, vesela si alerta. Si-i fum mult ca-i aerisirea proasta spre deloc. Nu veniti, vreau sa vad numa’ emoleti, scaieti, hipstări si pe mine in oglinda de la baie. Asta daca-i lumina aprinsa acolo, ca ar fi de preferat sa nu fie, nu de alta dar aia au geamuri – GEAMURI – la bude. Si nu tin sa ma vada fetele-pasilatele cand ma piş.

ze latest edit: A fost gol, aia a fost. Si plictisitor, si aia a fost. D-aia am pseudo-ascultat una dintre cele doua trupe romanesti s-am plecat.

Copii, nu faceti asta acasa, la familia de o detineti, fix atunci cand va apuca din senin cheful sa-i vedeti. adica momentul in care vinul pulseaza prin vene.

1. Daca faci pe tine, si sigur faci, indiferent de cate ori te-ai mai dus la baie pana sa treci pragul casei parintesti, nu te tine. Du-te si te pisa ca altfel esti agitat intr-un mod necontrolat si, ghici ce, se vede ca esti cu limbrici in cur.

2. Nu insista in mintea ta sa articulezi prea multe cuvinte, doar stii ca nu-ti iese. Si, deci, nu te avanta in dicutii ce depasesc replicile monosilabice, pentru ca iar n-ai sa faci fata momentului. Nu esti la birt cu prietenii, pentru numele lu’ Hristos, abtine-te!

3. Fara ridicari bruste, ca-s dezorganizate si ele, nu te da cocos si nu sari sa aduci tu pahare de apa tocmai din bucatarie pentru ca o sa intampini doua tocuri de usa ce-ti sunt dragi si cu care te vei imbratisa indelung, iar astfel de dragalasenii sunt pur intime. Iar apa-i lichida, se balangane din pahar si se napusteste pe covor.

4. Nu butona telecomanda. O sa dai peste cea mai imbecila emisiune ce o sa ti se para numai tie comica si interesanta. Ai o imagine de pastrat, ce naiba!

5. Daca tot ai ignorat sfatul 4, atunci cand penibilul atmosferei atinge cote maxime, nu incerca sa le depasesti pentru ca vei reusi. De exempli, presupunem prin absurd ca ai dansa cu Bruno-ul pe “adio dieta, am veri gheta” in fata mamei de s-a chinuit cu tine pe patul de maternitate. Ei bine, de fapt, nu-i indicat sa vada ce fat betivan a creat.

S-a-ntors matusa de la Italia!

De cand somez imi umplu timpul cu comicsuri si filme si carti si tigari si cafele si vagi iesiri pe te-miri-unde si -te-miri-cu-cine. Candva, nu mai stiu cand [mi-e lene sa localizez momentul in timp; in spatiu e simplu, era la cinema] am vazut ultima productie a lu’ Tarantino. Era asa, in drum spre casa, cu somnul printre pleoape, cu falcile rupandu-se de cascat peste cascat, drept urmare am aproape adormit spre finalul peliculei, drept alta urmare m-am carat acasa si iar am aproape adormit in taxi. Apoi, tot in perioada asta, in bizarele socializari de care am parte, am sesizat intr-o seara Lipscaniul. Plin. Plin ochi, n-ai loc sa scuipi un tigan pe Lipscani ori pe stradutele adiacente. Gretos! De atunci am decis ca nu-mi place absolut deloc zona. Vreau noptile pustii in care-mi tremurau membrele inferioare cand paseam pe gangulete si stradulete ori ca o sa pic in vreun sant ori ca o sa se gaseasca vreun prunc de tigan care sa vrea sa socializam, eu n-o sa vreau, el tot o sa vrea si uite asa o sa se lase cu pumni si ochi vineti, eu fugind si urland ca “Portofelu’! Portofelu’!!”, iar el fugind si atat.

Azi am fost pana prin centru. A se citi Unirii-Universitae si invers. Era cam pe la ora la care se crapa de pranz. R.A.T.B. plin, metrou si mai plin, strazi foarte pline. Si nu a vanticel de toamna ori miresme din livada lu’ bunicu’ [n-am avut niciodata bunic, dar livezi de bunici am mai intalnit, si cum toti ne tragem din stramosi veniti de pe continentul African, orice bunic cu livada imi poate fi bunic cu livada si-l pot numi bunic cu livada]. Deci nu a d-astea. Era plin de oameni si era cald de vara. Odios. Am decis ca-mi place mai mult la mine in apartament, drept urmare voi termina cartea aia care mi-a taiat orice urma de pofta de a manca hot-dog in viata asta lucida. Dupa ce temrin cartea ii voi uri in continuare pe aia de pe strazi si din mijloacele de transport si caldura de vara in asta plina toamna.

Duminica ne vedem, eu cu mine in oglinda de la baie, in Fabrica la ceva concert bizar de ska. Si-ncepe Animestu`, bah! Ah, voiam sa mai zic ceva de noaptea muzeelor, dar mi-a pierit cheful. Cert e ca noaptea muzeelor nu-i niciodata a muzeelor.

“Am vrut sa simta ce-am simtit si eu”, am motivat.

Am 1,93 si inceput de barba. Cei din jur ma considera un om serios, o persoana importanta in oraselul nostru, sunt medicul pediatru. Zilele trecute, inainte de primul clopotel, am iesit in curul gol pe strada. Am taiat fundul pantalonilor cu o forfecuta de unghii, sunt pudic si om serios, la urma urmei. Fugeam si tipam, iar pe cei ce se fereau din calea mea ii vedeam socati si indignati. De dimineata, in bucatarie, am ramas fara bete de chibrit. M-a indignat ingrozitor si nu am avut cu ce sa-mi fac cafeaua. O beau simpla. Socul l-am avut in baie cand, pe etajera, sticla cu apa de gura era goala. Eu nu folosesc apa de gura, am primit-o la spital, iar de vizite n-am parte. Stau intins pe podeaua din camera Sectiei de Psihiatrie. In locul meu da retete un doctor tanar venit din Capitala. Oare el foloseste apa de gura?

BV is a she

N-am in obicei a asocia locuri, obiecte, piese cu varii persoane. Adica, mnah, “O, Suzana sunt cauboi vestit” e asociata cu curtea scolii in clasa a III a, dar nu-i ceva chiar atat de important si nici nu-mi vine in creieri de fiecare data fix faza asta. Stiu ca atunci cand debordezi de fericire – pe interior mai mult, in cazu’ de fata, pentru ca eu si exteriorul nu prea ne pupam ok, suntem ca epilepticii cand se saruta [poza explicativa la finele scrierii] – exista tendinta de a face totul sa para nemaivazut si nemaintalnit. Ei bine, asta fac eu acum cu adaos de asocieri. Varii si multe. De exemplu sucul de rodii si o umbreluta rosie se asorteaza perfect cu caramida de pe Strada Sforii. Ah, si ca fapt divers, comic si memorabil [pentru mine, dăăh]: mereu o sa am in urechi “Super Taranta!” pe trei voci pe serpentine.

S-acum poza explicativa: