Ca sa plec de la birou este necesar sa ies pe usa. Usa care nu da direct in curte ori afara din casa, da doar afara din apartament, in continuare in casa, dar totusi afara pentru ca casa – indurati cacofoniile – are o scara interioara ce duce la apartamente. 3 la numar. Cu o oarecare legatura cu mentionarea celor trei apartamente – pentru ca dintr-unul dintre ele ieseam eu, nu-i asa? – ne intoarcem la momentul in care eu trebuie sa ies pe usa pentru a parasi biroul. Locul de munca, nu mobilierul in sine.
Eu [incerc sa] ies pe usa, iar langa scara interioara, din interiorul casei, de-a inaltul celor trei apartamente, exista ceva cutii semi-desfacute, ultra-ingramadite unele in altele si pe langa altele. In interiorul uneia dintre aceste cutii exista ceva care se agita si m-a agitat si pe mine, tot in interior. Doar ca al meu nu al vreunei alte cutii. O pisica; asta ca sa va zic si sa nu va mai tin in suspans pentru ca, nu-i asa [?], am folosit deja prea multe – ati spune voi – insa suficiente – le numesc eu – detalii.
A reusit careva sa citeasca fraza? Pentru a intelege fraza ce tocmai s-a incheiat ar trebui sa o scrieti, nu sa o cititi. Pentru ca totul consta in „a o scrie”, nu „a o citi”, d-aia scriitorii au scris si apoi au citit ce au scris si nu invers. Pentru ca, nu-i asa [?], scrisul a fost inventat, nu-i asa, inaintea cititului. Pentru ca a trebuit mai intai sa scriem ca sa invatam sa citim ce scriem. Ce ziceam?
