Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2010

Private number is calling.

– Bună ziua. Mă numesc Mioara Căcat. Cum vă numiţi?

– Ăm.. Dar de ce?

– Păi, cu ocazia a nuştucâţi ani Nokia in România, numărul dumneavoastră a fost tras la sorţi şi aţi câştigat un telefon Nokia nuştucenumăr.

– Ăm.. Aşa, şi?

– Păi, să-mi spuneţi numele dumneavoastră şi dacă abonamentul acesta este pe numele dumneavoastră şi..

– Şi de unde ştiu eu că este real ce-mi spuneţi?

– Păi, altfel n-am mai discuta acum.

– Asta-i discutabil. Eu zic că dacă tot am câştigat sa-mi daţi o adresă de unde să-mi ridic premiul, că-i mai sigur. Aveţi un sediu, ceva?

– Da, avem. Bulevardul 1 decembrie 1918, numar 22C.

– Mna, bine. Mulţumesc.

La revedere, la revedere.

După vreo 3 minute, pe alt număr de telefon din odaia în care şedeam, număr care diferă cu o cifră de al meu: Private number is calling.

– Da.

– Bună ziua. Mă numesc Mioara Căcat. Cum vă numiţi?

– Doamnă, mă sunaţi de pe un număr privat, într-un interval de nici 5 minute, pe două numere de telefon diferite. Şi numărul ăsta este câştigător?

– Tit-tit-tit. [aww, mi-a închis]

Aşa că, din motive de prea multe numere câştigătoare, n-am câştigat nimic.

Read Full Post »

El este primul si pentru ca este inaintea celui de-al doilea dintre cei doi de-i detin in partea dreapta, cea superioara, a gurii si mai este primul si pentru ca altul inaintea lui nu s-a-ncumetat sa ma doara. Apoi este dureros de-al dracu’ ce s-a gasit sa fie, nevrand s-astepte pana luni, zi a saptamanii in care este programat la tortura. Fara acordul meu, Premolarul mi-a pregatit un weekend real si total sinistru. Dar destul despre ce-mi coace el mie, iata ce-i pot coace si eu lui, de ieri incoace.

1. Trezirea se da atunci cand are Premolarul chef sa nu mai tolereze binefacerile medicamentelor administrate peste noapte si sa dea cu durere in creierii mei fix in creierii dimineatii. In momentul asta se rostogoleste trunchiul – ce sustine gatul pe care se situeaza capul ce detine gura in care se afla cacatul asta de Premolar – din pat  si se unduieste catre fiola de Algocalmin sau Albocalmin, dupa preferintele -si cunostintele – pronuntarii. Totul pe stomacul gol, nu-i vreme de pierdut.

2. Cand efectul fiolei s-a dus si el dracu’, capul vibreaza a chin, atunci este momentul sa alternam tratamentul: se-nghite o pastila mica si albastra, pe numele ei Ketonal.

3. In momentul in care organismul pare satul [oricum, in agonie, este imposibil de realizat daca el chiar este satul] de atatea doctorii procurate de la farmacie, este timpul pentru leacul babesc din gradinile si aprozarele patriei: usturoiul. Se curata un catel, se striveste putin cu ceva tare ce se gaseste la-ndemana – eventual propria mana, fiind cea mai la-ndemana – si se tine „sucul” ala de iese din catel pe si pe langa dintele dureros. Daca se sufera ca in cazul de fata, adica al meu, este nevoie de o acrobatie pentru ca efectul usturoiului sa se petreaca relativ imediat: se sta cu capul in jos, asta pentru ca-i mai greu spre imposibil ca zeama aia sa se scurga in sus, iar de frecat dintele – ori gingia in care se infige dintele – cu catelul nici nu poate fi vorba, de el nu se poate apropia nimeni si nimic; pentru ca doare prea tare, d-aia.

Nu se injura nici o clipa pentru ca este inutil si oricum nu-i timp de bazaconii d-astea, aici tratandu-se si discutandu-se lucruri mult prea serioase, nu este vorba despre afectarea oricarui nerv, la dracu’!

Nota: tratamentul nu se aplica neaparat in ordinea numerelor de pe tricou si in nici un caz doar de trei ori. Fiolele sunt cel putin doua la numar, pastilele la fel, iar usturoiul se adauga dupa gust, bunul plac si necesara nevoie.

P.S.: Varianta cu numarul 3 functioneaza ea, dar prea putin.  Insa, pentru comicul situatiei, merita incercata de cateva ori.

Later edit: am primit o jucarie noua pentru Premolar: Aulin. Oh, boy! Oh, boy!

Read Full Post »

– Aveti cumva, din greseala, dar doar daca aveti cumva din greseala, un leu si cincizeci de bani?

Mnoh, say what, nigger?! S-a intamplat in ziua aia calduroasa de noiembrie, adica azi. In pasajul de la Universitate, loc prin care eu circulam si si nenea asta spiritualu’ isi derula mersu’. Mi-am scos – cu cele mai potolite si calculate gesturi de care sunt in stare – fix castile din fix urechile-mi, fapt ce l-a determinat pe om sa simta nevoia de a se apropia si mai mult de mine, fapt ce m-a determinat pe mine sa nu simt nevoia sa adulmec miasma spirtoasa de-o raspandea in narile-mi. Gen. Desigur, am dat din cap negativ, pentru ca .. mna, serios acum, de cate ori i se poate intampla cuiva – dar in special mie – sa aiba din intamplare bani la el si sa si stie de existenta lor? Scenariu:

– O clipa, sa ma cotrobai.

[moment de buzunareala]

– Nu, imi pare rau, din greseala n-am 1 leu si 50 de bani, am doar astia 7 lei pe care-i tot constientizez de cand am plecat de acasa.

Grotesc, dăh.

Read Full Post »